14 iulie Ziua nationala a Frantei

Ziua națională a Franței (în franceză La Fête Nationale) este sărbătorită în fiecare an pe 14 iulie.

14 iulie nu este numai sărbătorirea revoluției din 1789 (cucerirea sau predarea Bastiliei, după punct de vedere) ci și aniversarea Sărbătorii Federației (Fête de la Fédération) de la 14 iulie 1790 (sărbătoarea reconcilierii și unității tuturor francezilor unde regele Ludovic al XVI-lea a jurat credință Națiunii și legii).
Instituită în 1880, ziua națională a Franței aniversează implicit ambele evenimente, fiindcă legea care a instituit sărbătoarea națională specifică numai data de 14 iulie, fără să facă referință la an.

„Dar, pentru cei dintre colegii noștri pe care amintiri tragice i-ar face să ezite, reamintesc faptul că 14 iulie 1789, acel 14 iulie care a văzut luarea Bastiliei, a fost urmat de un alt 14 iulie, cel din 1790, care a consacrat pe primul, prin adeziunea întregii Franțe, în conformitate cu inițiativa de la Bordeaux și din Bretania. Aceasta a doua zi a lui 14 iulie, care nu a costat nici o picătură de sânge sau o lacrimă, în această zi a Federației Mare, sperăm ca nici unul dintre voi nu va refuza să ni se alăture ca să o reînnoiască și să o perpetueze, ca simbol al uniunii frățești din toate părțile Franței și a tuturor cetățenilor francezi, în libertate și egalitate. 14 iulie 1790 este cea mai frumoasă zi din istoria Franței, și, probabil, din toată istoria. În această zi a fost în sfârșit realizată unitatea națională, preparată de eforturile depuse de atât de multe generații și de atăția oameni mari, cărora posteritatea le păstrează o aminire recunoscătoare. Federația, în acea zi, a însemnat unitatea voluntară””

—Extras din raportul senatorului Henri Martin în numele comisiei parlamentare însărcinate să examineze proiectul de lege din 1880.

24 Iunie - Sanzienele sau Dragaica

    Sânzienele sau Drăgaica, celebrate pe 24 iunie, reprezintă o sărbătoare a iubirii şi fertilităţii, legată de o serie de ritualuri pentru sănătatea oamenilor şi belşug în gospodărie, dar şi de practici ale fetelor pentru a-şi afla sortitul şi momentul în care se vor mărita.

   Sărbătoarea Sânzienelor ar avea la origine un cult roman pentru zeiţa Diana, numele de Sânziana, aşa cum este cunoscută sărbătoarea autohtonă în special în Ardeal, provenind din „Sancta Diana”, în timp ce în Muntenia şi Oltenia se sărbătoreşte Drăgaica, după numele slav. După unii specialişti, sărbătoarea îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui, sânzienele fiind adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă.

   În tradiţia creştin ortodoxă, 24 iunie este ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, adus pe lume la bătrâneţe de Elisabeta, eveniment ce pregăteşte minunea naşterii Mântuitorului dintr-o fecioară.

   Sărbătoarea Sânzienelor este considerată a fi şi momentul cel mai bun, la mijlocul verii, pentru culegerea plantelor de leac, dar şi de descântec. Astfel, în Noaptea de Sânziene, femeile merg să culeagă flori şi ierburi, care vor fi folosite contra bolilor şi altor rele.

   La răscruci, fetele se opresc şi fac o horă cântând. Se mai obişnuieşte şi ca fetele să fie udate de flăcăi, care umblă prin sat din zorii zilei cu flori de sânziene la pălării. De asemenea, există o superstiţie populară specifică acestei sărbători, potrivit căreia în ziua de Sânziene oamenii nu trebuie să se îmbăieze, deoarece vor spăla forţele magice care îi înconjoară în această zi.

   In anumite zone, coronitele de sanziene sunt puse la un loc ferit in gradini si spatii deschise. Daca dimineata florile de sanziene sunt incarcate de roua insemna ca Sanzienele ti-au harazit o casatorie in anul respectiv. Prin urmare, fii foarte atenta la ceea ce visezi in noaptea dinspre 23 spre 24. Se spune ca visele din aceasta noapte sunt franturi din viitor si realitate.

   In credinta populara se zice ca in noaptea de Sanziene 23/24 iunie se deschid cerurile, iar Sanzienele danseaza. Este o sarbatoare a Soarelui, a dragostei si a poftei de viata.

Sursa Radio Oltenia Craiova

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889)

GLOSSA Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramâi la toate rece. Multe trec pe dinainte, In auz ne suna multe, Cine tine toate minte Si ar sta sa le asculte?... Tu asaza-te deoparte, Regasindu-te pe tine, Când cu zgomote desarte Vreme trece, vreme vine. Nici încline a ei limba Recea cumpana-a gândirii Inspre clipa ce se schimba Purtând masca fericirii, Ce din moartea ei se naste Si o clipa tine poate; Pentru cine o cunoaste Toate-s vechi si noua toate. Privitor ca la teatru Tu în lume sa te-nchipui: Joace unul si pe patru, Totusi tu ghici-vei chipu-i, Si de plânge, de se cearta, Tu în colt petreci în tine Si-ntelegi din a lor arta Ce e rau si ce e bine. Viitorul si trecutul Sunt a filei doua fete, Vede-n capat începutul Cine stie sa le-nvete; Tot ce-a fost ori o sa fie In prezent le-avem pe toate, Dar de-a lor zadarnicie Te întreaba si socoate.

Caci acelorasi mijloace Se supun câte exista, Si de mii de ani încoace Lumea-i vesela si trista; Alte masti, aceeasi piesa, Alte guri, aceeasi gama, Amagit atât de-adese Nu spera si nu ai teama. Nu spera când vezi miseii La izbânda facând punte, Te-or întrece nataraii, De ai fi cu stea în frunte; Teama n-ai, cata-vor iarasi Intre dânsii sa se plece, Nu te prinde lor tovaras: Ce e val, ca valul trece. Cu un cântec de sirena, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca sa schimbe-actorii-n scena, Te momeste în vârteje; Tu pe-alaturi te strecoara, Nu baga nici chiar de seama, Din cararea ta afara De te-ndeamna, de te cheama. De te-ating, sa feri în laturi, De hulesc, sa taci din gura; Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Daca stii a lor masura; Zica toti ce vor sa zica, Treaca-n lume cine-o trece; Ca sa nu-ndragesti nimica, Tu ramâi la toate rece. Tu ramâi la toate rece, De te-ndeamna, de te cheama: Ce e val, ca valul trece, Nu spera si nu ai teama; Te întreaba si socoate Ce e rau si ce e bine; Toate-s vechi si noua toate: Vreme trece, vreme vine. (1883, decembrie)