miercuri, 25 octombrie 2017

Treceti Batalioane Romane Carpatii HD + versuri

La mulți ani, Armatei Române!

Ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei Române, o zi de glorie și de cinstire pentru eroismul și jertfele de care, de-a lungul vremii, armata noastra a dat dovadă, pentru apărarea unității naționale și integrității teritoriale a României.

joi, 19 octombrie 2017

Gib Mihăescu - 82 ani de la moarte

La 19 octombrie 1935 a trecut în neființă prozatorul şi dramaturgul vâlcean Gib Mihăescu, cunoscut pentru romanele
sale "Donna Alba", "Rusoaica", "La "Grandiflora" şi "Femeia de ciocolată".
Absolvent al școlii de ofițeri de infanterie, Gib Mihăescu a participat ca elev-ofițer în 1917, la luptele de la Mărășești-Mărăști-Oituz. A fost decorat pentru acte de bravură în timpul primului război mondial. După război a profesat avocatura la Drăgășani și la Chișinău.
Gib Mihăescu este un scriitor unic în literatura română, un fin cunoscător al obsesionalului erotic care destabilizează psihic şi moral.
S-a stins din viață bolnav de tuberculoză la doar 41 de ani. La vremea respectivă, Mihail Sebastian a scris un necrolog emoționant.
Despre omul Gib. Mihăescu, un lucru mai puțin cunoscut publicului este faptul că era preocupat de astronomie. Acesta îşi construise la Drăgăşani un observator astronomic de uz personal.

vineri, 6 octombrie 2017

Premiului Nobel pentru Literatură 2017

Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an este Kazuo Ishiguro

Kazuo Ishiguro s-a născut pe 8 noiembrie 1954 în Nagasaki, Japonia, însă familia sa a emigrat în Marea Britanie pe când autorul avea cinci ani. La sfârşitul anului 1970, Ishiguro devenea absolvent al Universităţii din Kent, după care a urmat cursurile de scriere creativă la University of East Anglia.
A debutat ca prozator la 28 de ani cu romanul "Amintirea palidă a munţilor", pentru care a primit premiul "Winifred Holtby din partea Societății Regale de Literatură, tradus ulterior în treisprezece limbi. În 1986 i-a apărut al doilea roman, "Un artist al lumii trecătoare" (Polirom, 2005, 2013), nominalizat în același an la Premiul Booker şi tradus în paisprezece limbi. 1989 este pentru Ishiguro anul cel mai important al carierei, autorul obţinînd cu "Rămăşiţele zilei" (Polirom, 2002, 2012) râvnitul Premiu Booker. În 1995 Ishiguro a publicat "Nemângâiaţii", urmat de "Să nu mă părăseşti" (Polirom, 2006, 2011). În acelaşi an, Kazuo Ishiguro a primit distincţia de Ofițer al Imperiului Britanic pentru Servicii aduse Literaturii şi în 1998, Ordinul de Cavaler al Artelor și Literelor din partea statului francez. În 2015 îi apare romanul fantasy "Uriaşul îngropat" (Polirom, 2015).
Premiul Nobel i s-a acordat "pentru romanele sale de mare forță emoțională care dezvăluie abisul de dincolo de sentimentul nostru iluzoriu de conectare cu lumea" după cum spune motivația juriului.

marți, 3 octombrie 2017

Alexandru Averescu - 79 ani de la moarte

La data de 3 octombrie 1938 a încetat din viață Alexandru Averescu. A fost mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial. A participat la Războiul de Independență (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913), la Războiul de reîntregire națională (a condus bătălia de la Mărăşti din 1916). A fost prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului) și membru de onoare al Academiei Române. Pentru succesele sale militare, în Primul Război Mondial a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.


Avocatul Poporului - 21 ani de la înființare

La 3 octombrie 1996, Senatul României a adoptat proiectul de lege privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului. Rolul fundamental al Avocatului Poporului este de a apăra drepturile și libertățile cetățenești în raport cu autoritățile publice și în special cu cele executive.
Atribuțiile Avocatului Poporului pot fi consultate aici:

http://www.avp.ro/index.php…