23 august 1944, o controversă a istoriei româneşti

23 august 1944 a constituit un moment de cotitură pentru istoria noastră recentă, deşi actul produs atunci a fost contestat, de-a lungul timpului, de specialiştii în istorie. A fost, de fapt, o decizie de moment, într-un context istoric care nu părea favorabil soartei românilor.
Intoarcerea armelor împotriva germanilor, care ne fuseseră aliaţi, la 23 august 1944 a fost considerată, în acel moment, decizia cea mai potrivită. De altfel, nimeni nu poate explica ce s-ar fi întâmplat dacă am fi mers mai departe alături de nemţi. „Asta nu se poate spune. Problema întoarcerii armelor împotriva fostului aliat a stârnit şi stârneşte în continuare diferite poziţii, pro şi contra. Nu putem să judecăm decât evenimentele care au avut loc şi nu cele ce ar fi putut să aibă loc dacă nu s-ar fi produs evenimentul de la 23 august 1944. Anumite cercuri politice, împreună cu regele Mihai, au considerat necesară această întoarcere, pentru a feri teritoriul românesc de transformarea într-un uriaş teatru de operaţii, pentru a feri locuinţele şi instalaţiile industriale de distrugerea prin bombardamente repetate. De asemnea, s-a considerat că acest lucru va da posibilitatea armatei române de a participa la războiul din vest, iar aceasta a contribuit, într-o anumită măsură, la anularea Dictatului de la Viena la Conferinţa de Pace din 1946. Sigur că au fost şi defecţiuni în legătură cu statutul României între 23 august şi 12 septembrie, dar acestea s-au datorat în mare parte forţelor sovietice, care nu au luat în considerare noul statut al ţării noastre, stabilit prin Proclamaţia regelui în seara zilei de 23 august, la orele 22.00, prin care erau anunţate Naţiunile Unite de ieşirea României din alianţa cu Germania“, ne-a explicat prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei

  Proclamaţia regelui către ţară

 În seara zilei de 23 august, regele Mihai I a citit la radio o proclamaţie prin care anunţa lumii întregi modificările politice, formarea unui nou guvern, ieşirea din războiul contra naţiunilor unite şi alăturarea trupelor noastre coaliţiei antihitleriste. Până la 28 august, Bucureştiul a fost curăţat de forţele germane, iar la 30 august a fost ocupat de armata sovietică. Armistiţiul cu puterile aliate a fost unul dintre obiectivele pe care Guvernul constituit la 23 august 1944, condus de generalul Sănătescu, şi-a propus să-l înfăptuiască de urgenţă. Convenţia de armistiţiu, semnată la 23 septembrie 1944, stabilea obligaţiile economice, politice şi militare ale României. Documentul a fost iscălit, din partea României, de către Lucreţiu Pătrăşcanu, generalul adjutant Dumitru Dămăceanu, Barbu Ştirbei şi Ghiţă Popp, iar din partea aliaţilor de către mareşalul Rodion Malinovski. Iată un fragment din proclamaţie:

„Români, în ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu Puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. Români, un nou guvern de uniune naţională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voinţa hotărâtă a ţării de a încheia pacea cu Naţiunile Unite. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. (...) Români, dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle.“

După preluarea puterii în stat, regimul comunist a declarat 23 august Ziua Naţională a României.

Spre sfârşitul regimului comunist, Nicolae Ceauşescu a transformat titulatura evenimentului în «revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă», toţi românii fiind obligaţi să participe la defilări şi manifestări pe stadioane, în cadrul cărora era aniversată, de fapt, familia Ceauşescu, şi nu evenimentul propriu-zis.