Scriitorul Bram Stoker (1847 -1912), s-a născut în Dublin, iar  până
 la publicarea romanului gotic “Dracula”, scrisese numai patru cărţi.  
Nici una dintre ele nu i-a adus celebritatea, aceasta a venit abia după 
moartea scriitorului când cititorii au început să devină interesați de 
misteriosul conte transilvănean, personajul din  "Dracula".
 
Romanul Dracula a fost scris în anul 1897 și a provocat multe comentarii
 în critica vremii, dar întrebări referitoare la susele de inspirație au
 început să apară  mult mai târziu.  O informație importantă în 
explicarea genezei personajului vine chiar de la Irving Stoker, fiul 
autorului, care a declarat că tatăl său afirmase că ideea cărții i-a 
venit în urma unui coșmar avut după ce a mâncat prea mulți “crabi cu 
sos”.  Dacă a fost așa, mărturisirea nu e originală, deoarece unele 
dintre cele mai bune romane gotice au fost scrise în urma unor vise, 
după cum au afirmat autorii lor– de exemplu Mary Shelley, Frankenstein. 
Chiar dacă admitem că Stoker a fost inspirat de un vis, asocierea 
personajului vampir Dracula cu personajul istoric s-a dovedit a fi mult 
mai greu de explicat și a generat un întreg proces de cercetare și de 
imaginație.
 Florence Stoker, soția autorului,  a vândut notele 
manuscrise ale romanului Dracula după moartea lui Bram Stoker, iar 
acestea au rămas în uitare până 1972, când doi cercetători - Raymond 
McNally și Radu Florescu - le-au descoperit în Muzeul Rosenbach & 
Biblioteca din Philadelphia. Odată făcute publice, notițele au atras 
atenția documentariștilor și istoricilor care au început speculațiile 
referitoare la posibila metamorfozare a lui Vlad Țepeș în Contele 
Dracula.
 Domnitorul Vlad al III-lea, supranumit "Vlad Țepeș”,  
fiul lui Vlad Dracul,  este redat ca "Dracula voievod" în câteva texte 
englezești.  El împărtășește un detaliu biografic cheie cu Dracula, 
personajul fictiv al lui Stoker: ambii au luptat împotriva turcilor.
 De-a lungul timpului au apărut nenumărate teorii și scenarii 
referitoare la modul in care Stoker a ales numele Dracula pentru 
personaj său vampiric.  E posibil ca Bram Stoker să fi auzit povești 
despre Vlad Țepeș și despre pedepsele lui sângeroase după reprezentația 
"The Dead Heart" de la  unul dintre actorii principali. De asemenea, 
este cunoscut că British Museum editase în perioada de dinaintea 
publicării lui Dracula câteva broșuri despre Vlad al III-lea, dar este 
puțin probabil ca autorul irlandez să le fi citit. Pe de altă parte, 
tema vampirilor era deja comună în folclorul și în literatura vremii. 
Tot felul de referiri la metodele de ucidere a vampirilor apareau într-o
 carte de superstiții care circula prin Transilvania, pe care este 
posibil ca Stoker să o fi citit, după cum a studiat și cronicile 
medievale săseşti, unde a întâlnit numele Dracula, "Fiul Dracului". 
 Asocierea Castelului Bran cu locul de desfășurare al povestirii nu a 
fost greu de făcut având în vedere arhitectura și situarea lui 
geografică. Faptul că Vlad Țepeș s-a născut în Transilvania, că ar fi 
„tras in țeapă”  până la 80.000 de inamici  și că Transilvania era un 
spațiu misterios sunt probabil argumentele care au dus la crearea 
mitului Dracula. 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu